Florentina Rafaila

Florentina Rafaila

sau cum am devenit fotograf.

Eu dintotdeauna am avut un aparat de fotografiat, de cand ma stiu ceva mai mare asa, nu din fasa… Sa ne intelegem insa, aparatul era din acela simplu, la care nu trebuia decat sa-i cumperi film si sa apesi pe buton ca de restul se ocupa el. Cum care el? Aparatul! Atat de “performant” era.

Nu ii setai nimic, nu trebuia sa ai nicio cunostinta legata de ISO, de timp de expunere, de diafragma, de absolut nimic. Tu trebuia doar, sa te asiguri ca ai film dar si cel mai important, ca ai ce poza. Atat! Adica niste zuze din liceu 🙂

Florentina Rafaila

Si uite asa, eu cumparam filme, faceam poze, mergeam la centru sa mi le developeze si sa le printeze, cumparam albume, aranjam fotografiile si-o luam de la capat.

Au venit si zilelele de dupa terminarea facultatii, cand m-am angajat. Atunci au aparut si primele informatii privind creditele bancare. Tot atunci am aflat si de aparitia unor aparate digitale. Wow, digitale, ce o insemna asta, m-am intrebat. Am inceput sa ma documentez, sa printez de pe internet, diverse informatii, ce sa mai, se deschidea o noua lume in fata mea.

Noroc ca nu am facut acel credit, as fi platit enorm pentru un aparat care probabil azi valoareaza sub 100 lei. Norocul asta… Nu am trecut la aparat digital, am ramas tot cu cel analog.

A mai trecut ceva timp si aflandu-ma intr-o plimbare prin Centrul Vechi de azi, am dat peste un magazin foto. Doamneeee, va imaginati un copil intr-un magazin cu bomboane? Ei, ala eram eu! In jur numai aparate, obiective si alte lucruri minunate pentru ochii mei. O fata impreuna cu prietenul ei se aflau in magazin, probau un obiectiv. Stiti ce senzatie am avut cand i-am vazut? Ca-i privesc de jos in sus,  asa cum un copil priveste un adult…Nu o sa uit niciodata ce am simtit atunci.

Au mai trecut probabil alti cativa ani, eu tot cu aparatul cel vechi. In viata mea a intrat sotul meu drag, impreuna cu al sau Fuji. Ce model? Habar n-am ce model, stiu doar ca arataaaaa, ca un OZN. Era divin: atatea butoane, atatea chestii noi, eram in extaz, pana sa-l aud pe sot ca-mi spune ca nu-i plac fotografiile pe care le scoate si ca ar trebui sa luam altul. Ataaaaaat. Pana aici! Pana la minunatie! Cum sa facem asa ceva??!!

Ei, doar gura de mine, ca sotu’ m-a convins sa luam un altul mai bun si de acolo sa te tii. Ca mai bine nu-i trecea prin cap sa-si doreasca fotografii mai bune. :)) Apai daca omu’ asta si-a dorit, bugetul familiei s-a micsorat..si continua s-o faca si-n ziua de azi.  Noroc ca il mai si umplem din cand in cand!

Ca de oprit nu m-am oprit. De la Kodak la Fuji, de la Fuji la Panasonic, de la Panasonic la Canon 400D si-am mai trecut prin cateva D-uri pana am ajuns la D-ul full frame. Ah si asta nu e tot! De la obiectivul de kit am trecut la cel de macro. Da, asta a fost al doilea obiectiv al meu..dar despre asta o sa va povestesc cu o alta ocazie. Am adaugat altele si altele si uite asa, incet, incet, am inceput sa ma numesc doar fotograf, ca fotograf profesionist probabil o sa devin mai aproape de pensie… :))

 Voi cum v-ati inceput drumul catre meseria sau pasiunea voastra?